Muzica de fond:
Ernesto Cortazar - "Even Through The Distance"

Rãdãcini

 

Doi fraţi, două destine asemănătoare.
Amîndoi au fost îndrumaţi spre cariera preoţească (prin tradiţie familială), amîndurora destinul le-a rezervat o activitate în domeniul muzicii, ca profesori, îndrumători, compozitori, etc., ambii au marcat, în bună măsură, viaţa culturală a oraşelor în care au trăit. În intreaga lor existenţă i-a caracterizat aceeaşi modestie, aceeaşi lipsă a oricăror ambiţii materiale sau de poziţie socială, aceeaşi sensibilitate deosebită şi refugiul – pînă la izolare - în sfera artei muzicale. Pentru a înţelege contrastul paradoxal al tuturor acestor trăsături faţă de aparenta “rigiditate protocolară” în relaţiile interfamiliale ale fraţilor Coste, vă popunem o scurtă prezentare a mediului familial în care s-au format cei doi.

Teofil şi Tiberiu s-au născut în familia numeroasă a preotului greco-catolic Ioan Coste (1876-1936), paroh protopop al Gherlei între 1918 si 1933, originar din comuna Satulung – judeţul Maramureş.
Mama, Veronica Coste (1884-1947), născută Pop Papiu, era nepoata canonicului Ioan Papiu (1836-1902) din Gherla, preot şi om de cultură al oraşului vremii sale.

Oraşul Gherla păstra o veche tradiţie de învăţămînt şi practică religioasă dominant greco-catolică şi s-a bucurat, în deceniile interbelice, de înalt-patronajul episcopului şi, mai tîrziu, cardinalului Iuliu Hossu (1885-1970) – unul dintre participanţii de frunte ai Adunării de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 prin care Transilvania se unea cu Patria-Mamă.

Despre protopopul Ioan Coste, a carui activitate nu s-a limitat la cea de preot greco-catolic (a predat cursuri de religie la Şcoala normală de baieţi(2) şi la Şcoala normală de fete(2) din Gherla şi a fost ani de-a rîndul preşedintele comitetului şcolar al Liceului Petru Maior(3) ), se pastrează imaginea unui om cumpătat, sobru dar apropiat sufleteşte de enoriaşii săi, modest şi de o conduită exemplară. Pr. prof.  Gheorghe Breharu şi-l aminteşte astfel: “L-am cunoscut ca bătrîn respectabil şi respectat, cu vorba blîndă, priviri calde şi figura ascetică, reflectînd bunătate şi cuget adînc” (1)
În familia preotului Coste s-au nascut treisprezece copii, dar numai şapte dintre ei au atins vîrsta maturităţii: Livia, Teofil, Silviu, Valerica, Vasile (Pupu), Tiberiu (Tibi) şi Coriolan (Cori).


În familie s-a pastrat stilul, azi desuet – aproape de neînţeles – chiar ”spartan”, ar putea să se pronunţe unii, al educaţiei ardeleneşti de pînă la început de secol XX: disciplina era menţinută prin severitatea părinţilor iar regulile respectului nu puteau fi încălcate (fraţii mai mici se adresau celor mari cu apelativul “dumneata”).
Erau vremuri grele în deceniile doi şi trei ale secolului trecut, de austeritate, în care numeroasa familie Coste se menţinea cu sacrificii, dintr-un singur salariu şi în condiţiile în care era de neconceput ca un preot greco-catolic să trăiască din dániile enoriaşilor …. Printre puţinele amintiri pe această temă tristă este şi cea din perioada “curbelor de sacrificiu“, ale unui Crăciun în care meniul  familiei protopopului Coste se rezuma la … mămăligă, sau cea în care iarna îi prinsese pe cei mai mici dintre băieţi în pantaloni de vară (“trei-sferturi”).

Să fie toate acestea o explicaţie a uneia din “caracteristicile“ Coste-ştilor: sensibilitate extremă, dăruire altruistră pentru orice ţel umanitar, tropism spre frumos dar, paradoxal, coroborate cu interiorizare fermă şi cu reprimarea oricăror efuziuni sentimentale ? Cine stie ….

Amintirile care au ajuns pînă la noi nu menţionează existenţa vreunei activităţi muzicale sistematice în familia Coste. Se pare că destinul a vrut ca doar două vlăstare din cele şapte să aibă talentul adecvat şi să se orienteze spre domeniul muzical.